Cum scăpăm de șobolani

Anatomia șobolanilor, reproducerea acestora și mediul de viață

Șobolanii sunt mamifere rozătoare de dimensiune medie, ce fac parte din genul Rattus, cu o vastă răspândire pe glob. În țara noastră, cele mai întâlnite specii de șobolani ca dăunători ai gospodăriilor sunt Rattus rattus (șobolanul negru) și Rattus norvegicus (șobolanul gri). Sunt înrudiți cu șoarecii și fac parte din aceeași familie Muridae, dar sunt mult mai mari, au botul alungit și coada mai lungă. Prin modul lor de viață, pot provoca daune materiale semnificative, dar pot și transmite foarte multe boli grave, astfel intră în categoria dăunătorilor principali.

Fac parte din genul Rattus, care cuprinde 64 de specii de rozătoare, împărțite pe diferite zone în funcție de mediul de viață preferat. Șobolanii sunt răspândiți pe tot globul, fiind adaptați la o varietate de medii și condiții extreme, putând fi găsiți atât în zone urbane, cât și în zone sălbatice, în exterior și interior.

Anatomie

Sunt rozătoare de talie mică, cu mărime ce poate varia în funcție de specie, cuprinsă în general între 10-25 cm fără coadă și o greutate cuprinsă între 100-500 grame. Acestea sunt dimensiuni medii, ce diferă de la o specie la alta, putând fi cazuri cu dimensiuni și greutăți mai mari sau mai mici decât cele menționate. Blana lor poate fi de diverse culori adaptată în funcție de zona în care trăiesc, culorile cele mai întâlnite fiind în nuanțe de gri, maro sau negru.

Există și șobolani albi, bine cunoscuți de toată lumea, fiind șobolanii de laborator folosiți frecvent în cercetările științifice și teste medicale. Sunt preferați aceștia deoarece se observă mai ușor modificările genetice sau efectele secundare a tratamentelor experimentale făcute pe ei. Dar, deși șobolanii cu blană albă pot să apară și în zone sălbatice, nu reprezintă o specie distinctă, blana albă este rezultatul unor mutații genetice care afectează pigmenții responsabili pentru culoarea blănii și poate apărea și la specia Rattus Norvegicus care este o specie comună. Cei de laborator sunt de cele mai multe ori selectați și crescuți special pentru a putea fi folosiți în scopuri științifice.

Șobolanii au ochii și urechile bine dezvoltate, adaptate pentru viața nocturnă și pentru a evita pericolele din mediul în care trăiesc. Au o vedere adaptată la condițiile de lumină scăzută fiind capabili să vadă în întuneric, dar nu cu claritate maximă cum văd alte animale nocturne. Dar chiar dacă vederea pe timpul nopții nu este punctul lor forte, șobolanii sunt foarte sensibili la mișcare și detectează cu ușurință prezența altor animale sau a potențialelor pericole din mediul înconjurător chiar și pe beznă totală. Această abilitate este susținută de vederea periferică și auzul foarte bine dezvoltat care este simțul de bază pentru stilul lor de viață. Calitățile de bază legate de acest simț ar fi:

Au auz ultrasensibil și capacitatea de a percepe sunete cu frecvențe înalte, inclusiv ultrasunete pe care omul nu le poate auzi.
Șobolanii folosesc sunete pentru a comunica vocal între ei, sunete ce pot varia în funcție de situație și pot include tipete, avertizări sau interacțiuni sociale.
Sunt capabili să determine direcția din care provine un sunet, ceea ce îi ajută să identifice sursele de zgomot din mediul lor și să evite pericolele.
Pot avea reacții diferite la diverse tipuri de sunete și pot deveni alerti sau îngrijorați în prezența unor zgomote neobișnuite sau periculoase.
Sunt adaptați la mediile zgomotoase datorită capacității de a percepe ultrasunete ce le oferă avantajul comunicării și navigării în zone cu sunete extreme din mediile urbane.

Membrele și coada au de asemenea un rol foarte important în activitățile de zi cu zi. Au picioarele anterioare și posterioare extrem de agile, adaptate pentru mișcări variate, ce le permite să se deplaseze cu rapiditate, să escaladeze suprafețe diverse și să execute manevre precise. Membrele anterioare au cinci degete, inclusiv un deget opozabil, ceea ce le conferă o bună manevrabilitate a obiectelor sau a hranei. Coada este un aspect distinctiv al anatomiei lor, fiind de obicei mai lungă decât restul corpului și foarte subțire. Aceasta le oferă echilibru și îi ajută la menținerea stabilității în timpul depășirilor pe zone înguste sau în timp ce se catără.

Dinții șobolanilor cresc continuu, pe tot parcursul vieții lor, deci caută să roade diferse materii mai solide pentru a se toci și ascuți, fenomen cunoscut sub numele de hiperdontie. Dinții sunt foarte rezistenți și au o formă îndreptată spre spate pentru a putea mesteca și roade diferite tipuri de alimente solide. Cu ajutorul acestora pot să-și facă cuibul în diferite materiale sau pot să-și facă loc pentru a intra în zone interioare în căutare de hrană.

Aceste caracteristici anatomice reflectă adaptările evolutive ale șobolanilor la medii diverse și la un stil de viață ce implică explorare, căutare de hrană și evitarea prădătorilor. Sunt cunoscuți pentru faptul că pot supraviețui în orice mediu, indiferent de condițiile meteorologice sau resursele din zona.

Ciclul de viață

Șobolanii au o rată de reproducere foarte mare ce contribuie la capacitatea lor de a se multiplica rapid în medii favorabile. O femelă poate avea mai multe nașteri pe parcursul unui an, cu un număr mare de pui de fiecare dată, deci dacă nu sunt ținuți sub control, pot pune foarte ușor stăpânire pe un spațiu.

Trec prin toate stadiile de dezvoltare specifice mamiferelor după cum urmează:

Nașterea: puii nou-născuți sunt mici, orbi și lipsiți de păr. În prima săptămână începe să le crească un strat fin de blană, devenind mai densă în a doua săptămână de viață când deschid și ochii. În următoarele săptămâni, puii se dezvoltă și blana continuă să le crească, devenind mai închisă la culoare.
Perioada de alăptare: mamele hrănesc puii cu lapte bogat în substanțe nutritive timp de aproximativ 3-4 săptămâni, perioadă în care puii sunt complet dependenți de laptele matern. În perioada de alăptare, puii dobândesc forța și capacitatea de a se deplasa.
Perioada de creștere rapidă: după încheierea perioadei de alăptare și un anumit grad de dezvoltare, puii încep să exploreze, să consume hrană solidă și să fie independenți. În această perioadă, dobândesc masă musculară și oasele li se întăresc, fiind perioada în care structura lor corporală se consolidează și puii încep să se adapteze la mediul înconjurător.
Maturitatea sexuală este atinsă în general la vârsta de 5-6 săptămâni, cu diferențe în funcție de specie, deci după doar 6 săptămâni puii sunt crescuți și pot să se reproduca la rândul lor în vederea repopulării cuiburilor. Cu toate acestea, de menționat este că dobândirea capacității de reproducere nu este factorul sigur ce duce la succesul înmulțirii lor. Șobolanii tineri pot necesita timp suplimentar pentru a-și dezvolta abilitățile de reproducere și de comunicare în vederea găsirii partenerilor potriviți.
Reproducerea: pe lângă faptul că ciclul de reproducere a șobolanilor este scurt, femela poate rămâne gestantă din nou la scurt timp după naștere, deci șobolanii se înmulțesc în mod continuu și numărul membrilor unui cuib crește exponential.

Mediul de viață

Șobolanii, în condiții ideale și sigure, trăiesc 2-3 ani, dar cu toate acestea în sălbăticie au o viață scurtă, trăind în medie de la câteva luni până la un an. Au foarte mulți prădători care îi mănâncă sau îi omoară pentru a-și proteja cuibul înainte ca aceștia să atingă vârsta maximă. Pot fi omorâți de animale domestice cum ar fi pisicile și anumite rase de câini de vânătoare, păsări de pradă ca vulturii sau bufnițele, numeroase specii de șerpi, animale care trăiesc în subterane precum jderii și dihorii sau animalele sălbatice prădătoare de noapte ca vulpile. Pe lângă toți acești prădători naturali se adaugă și omul care omoară și ține sub control infestările cu șobolani prin metode chimice sau mecanice.

Pot trăi în climat și medii diferite, adaptându-și stilul de viață în funcție de acestea. Pot fi întâlniți în:

Mediul urban, fiind adesea asociați cu acestea, unde trăiesc prin subsoluri, canalizări, depozite, case, amenajamente în construcții sau în orice locuri nepopulate din apropierea așezărilor umane.
În mediul rural se pot găsi în grajduri, depozite de cereale, ferme, în zone agricole din jurul locuințelor sau în locuri în care pot să le ofere siguranța pe timpul perioadelor reci.
Unele specii de șobolani trăiesc în păduri sau zone forestiere unde pot găsi adăpost în scorburile copacilor, în galerii făcute în pământ sau în structuri naturale diverse.
Șobolanii pot ocupa și medii acvatice sălbatice, cum ar fi malurile râurilor și ale lacurilor unde își fac adăpost sub rădăcinile arborilor sau a tufișurilor.
Și mediul subteran este preferat de multe specii de șobolani, căutând să își facă cuiburi prin pământ, în galerii săpate în sol, în peșteri sau canalizări agricole. De menționat că locurile în care pot să își facă cuiburile pot varia în funcție de specie, dar în fiecare caz sunt construite pentru a oferi protecție față de prădători și de condițiile meteorologice adverse, fiind mamifere nocturne ce pe timpul zilei preferă să stea ascunse.

Șobolanii au un stil de viață social și trăiesc în grupuri bine organizate, mai ales când densitatea populației este mare. Aceste grupuri dezvoltă o ierarhie socială, în care anumiți indivizi ocupă poziții distincte, iar ceilalți se supun acestora, caracteristicile de bază ale acestui stil de viață fiind:

Organizare ierarhică: Într-un grup de șobolani, există o ierarhie socială bine definită, cu un lider sau lideri dominanți și membri subordonați. Dominanța poate fi stabilită prin lupte și interacțiuni directe, iar liderii au adesea acces prioritar la resursele disponibile. Când o femelă este în călduri, masculii se împerechează cu ea pe rând, în ordinea dominanției lor sociale din comunitate.
Comunicare prin miros: Șobolanii utilizează mirosul pentru a comunica între ei și pentru a-și marca teritoriul. Glandele odorante situate în diferite părți ale corpului lor sunt implicate în această comunicare chimică. Mirosurile specifice ajută la identificarea membrilor grupului, a sexului, a stării reproductive și a altor informații importante.
Teritorialitate accentuată: Șobolanii sunt extrem de teritoriali și își apără teritoriile împotriva intrușilor. Această apărare a teritoriului poate implica lupte violente între grupurile rivale, iar marcajele de miros sunt folosite pentru a delimita teritoriile și pentru a comunica prezența unui grup într-o anumită zonă.
Agresiune față de străini: Orice individ străin care pătrunde în teritoriul unui grup de șobolani este adesea privit cu agresivitate și poate fi atacat sau chiar ucis de membrii grupului. Pentru a-și proteja cuibul, pot urmări și mușca intrușii astfel încât să nu se mai întoarcă.
Adaptabilitate la medii urbane: Șobolanii au demonstrat o mare adaptabilitate la mediile urbane, unde găsesc adesea resurse abundente. În acest mediu, ierarhiile sociale și comportamentul teritorial se pot manifesta și mai accentuat.

Dietă

Rozătoarele din genul Rattus sunt animale omnivore și au o dietă foarte variată, adaptată în funcție de zona în care trăiesc și resursele găsite în fiecare moment al anului. Din dieta șobolanilor putem menționa:

Resturile de alimente: sunt atrași de resturile alimentare și de gunoi. Acestea pot include orice de la alimente gătite sau crude, la firimituri de pâine sau seva scursă din mâncăruri.
Cereale și semințe: se hrănesc cu cereale și semințe ce pot fi găsite în depozitele de hrană, în culturile agricole sau în alte locuri unde acestea sunt stocate. În acest fel aduc pagube materiale semnificative fermierilor.
Fructele și legumele reprezintă de asemenea o parte a dietei lor și pot include fructe căzute, legume cultivate și orice alte surse de fructe și legume disponibile în natură. În mediile rurale își fac cuiburile pe lângă straturile din jurul caselor, pe lângă sere sau chiar pe lângă locul în care sunt depozitate.
Insecte și larve: sunt cunoscuți pentru consumul de insecte și larve ce pot fi găsite în medii variate, cum ar fi în grădini, depozite sau chiar în gospodării. Nu este sursa principală de hrană, dar în lipsa resturilor de alimente, cereale sau legume vor consuma și resursele ce le găsesc în pământ sau vegetație.
Mâncare pentru animale: în mediul urban sau rural, șobolanii pot accesa hrana pentru animale de companie, cum ar fi hrana pentru câini sau pisici, fiind o sursă principală de hrană în aceste cazuri pentru ei. Acestea au un miros puternic și importante resurse esențiale pentru câini și pisici, deci sunt ideale și pentru șobolani. Pe lângă consumul direct din locurile în care se pun pentru a fi consumate de animale, pot ajunge și la zonele în care sunt depozitate, să roade sacii de mâncare și să îi infesteze.
Resturi organice: cum ar fi bucăți de carne sau produse lactate, pot fi, de asemenea, parte a dietei lor, deci își fac cuib în zona fermelor de animale și pe lângă unitățile de procesare a acestor produse.
Cadavre: nu ezită să consume cadavre de animale mici sau să participe la canibalism dacă nu se găsesc alte surse de hrană și cuibul este suprapopulat. Sunt și cazuri izolate în care femelele își pot mânca puii dacă suprafața cuibului nu este suficient de mare pentru a se dezvolta.

Șobolanii, cunoscuți pentru călătoriile pe distanțe mari, evită în prima fază obiectele necunoscute sau sursele de hrană noi întâlnite în timp ce explorează o zonă. Dintr-o sursă nouă de hrană vor consuma după ce o inspectează mai multe zile la rând. În prima fază vor gusta din ea să vadă dacă este comestibilă și nu este daunătoare lor, și ulterior vor reveni pentru a consuma mai mult. Acest scepticism poate face ca un șobolan să fie foarte greu de prins într-o capcană sau ademenit să consume din unele momeli. Din acest motiv, în cazul în care un șobolan este văzut într-un spațiu, este foarte important ca prima dată să se izoleze sursele de hrană obișnuite, cunoscute ca surse sigure de acesta, și ulterior să se pună capcane sau să se facă un tratament chimic.

Își fac în general cuiburile în exterior sau în zone nepopulate și vor căuta să ajungă în spații interioare în căutare de hrană, deci este foarte important ca toate alimentele să fie bine depozitate, în recipiente din sticlă sau metal din care să nu poată roade.

Specii

În România, două dintre cele mai întâlnite specii de șobolani sunt Rattus norvegicus (șobolanul norvegian) și Rattus rattus (șobolanul negru). Acestea sunt și cele mai răspândite specii la nivel mondial în mediile urbane și sunt cele mai daunatoare omului în viața de zi cu zi. Este important de menționat că aceste două specii pot coexista în aceleași zone, dar pot avea și preferințe specifice de mediu fiind diferite din punct de vedere al modului de viață.

Rattus norvegicus (șobolanul norvegian sau șobolanul cenușiu)

Șobolanul norvegian are corpul masiv și o coadă scurtă în comparație cu lungimea acestuia. Blana poate varia în culori, de la gri deschis la maro închis. Poate ajunge până la 40 cm lungime și coada până la aproximativ 20 cm, cu o greutate de până la 500 grame, fiind una din speciile de șobolani de talie mare.

Preferă să își facă cuiburile în pământ, în vizuini, sau locuri ascunse de la sol, de unde ies pe timpul nopții și intră în clădiri în căutare de hrană. Dacă găsesc mâncare pe exterior nu au motiv să intre în spații interioare, se hrănesc din sursele găsite și se întorc în cuibul lor.

La fel ca toate speciile de șobolani sunt omnivori, dar preferă alimentele ce se găsesc în jurul oamenilor și resturile lor alimentare, cum ar fi resturile de carne, fructe, cereale sau nuci. Au nevoie de apă pentru a supraviețui dar pot să o consume din bălți sau orice locuri cu apă stătută. În perioadele de secetă sau în zonele uscate își vor face cuiburile în apropierea surselor de apă.

Semnele infestării se observă destul de greu, preferând să trăiască în zone exterioare, ascunse, deci dacă ajung să se vadă înseamnă că gradul de infestare este ridicat. Galeriile din pământ sau găurile din zone suspecte pot fi un indiciu al infestării. Inițial această specie trăia în păduri și zone mai izolate, dar în timp s-a adaptat vieții în zonele urbane, unde poate fi găsit în jurul clădirilor sau în interiorul acestora, în subsoluri, depozite, mansarde și canalizări.

Rattus rattus (șobolanul negru)

Șobolanul negru are un corp mai subțire și mai agil decât șobolanul cenușiu, și coadă lungă ce depășește lungimea corpului. Blana lor poate varia, cu nuanțe de la negru la gri. Este o specie de dimensiuni mai mici, dar poate ajunge și aceasta până la 40 centimetri, cu o coadă chiar mai lungă de atât. Ochii și urechile sunt mai mari, și nasul mai ascuțit față de alte specii comune.

Preferă locurile înalte și adesea se găsesc în poduri sau pe acoperișurile clădirilor, din acest motiv poartă și denumirea populară de "șobolanul de acoperiș". Sunt mai reticenți în a se apropia de oameni față de șobolanul norvegian și au o abilitate de cățărat dezvoltată care îi ajută să ajungă în zone înalte ferite. Își fac cuiburile în interior, sub clădiri, în mormane de gunoi sau lemne depozitate, nu caută zonele deschise și nu își fac galerii în pământ. Sunt de asemenea omnivori, dar caută să mănânce cereale, fructe, nuci, legume sau alte alimente mai proaspete.

Dacă ajung să fie văzuți înseamnă că gradul de infestare este foarte mare, și din acest motiv sunt nevoiți să se deplaseze pe distanțe mai mari să caute hrană. Devin agitați și se pot observa când locurile în care au cuiburile sunt deranjate, cum ar fi locurile în construcție, aranjarea lemnelor din jurul casei sau reciclarea gunoiului.

În interior se pot găsi în subsoluri, unde preferă de cele mai multe ori să se deplaseze pe țevile de apă sau de gaze din partea de sus a încăperilor, în depozite sau în podul caselor. În clădirile de birouri pot să umble prin tavanul fals în căutare de hrană care comunică cu subsolul și cu podul.

Sunt transportatori de purici care pot transmite cu ușurință mai departe boli, fiind cunoscuți ca principala cauză a infestării cu Ciuma Neagră care a făcut în istorie foarte multe victime.

Boli transmise

Șobolanii pot transmite o serie de boli oamenilor, fie direct, fie indirect prin intermediul paraziților și agenților patogeni pe care îi pot purta. Câteva exemple de boli transmise de șobolani sunt:

Leptospiroza: Este una dintre cele mai comune boli transmise de șobolani oamenilor, ce se transmite prin contactul cu urina contaminată. Simptomele pot varia de la febră și dureri musculare la afecțiuni renale grave.
Hantavirus: Se poate transmite prin inhalarea particulelor de praf contaminate cu saliva, fecale sau urină de la șobolani infectați. Hantavirusul poate provoca o boală respiratorie severă.
Salmoneloza: Șobolanii pot fi purtători ai bacteriei Salmonella și pot transmite această bacterie prin intermediul fecalelor sau urinei lor, și ajunge să fie luată de oameni de cele mai multe ori de la alimente contaminate. Salmoneloza poate provoca intoxicații alimentare severe.
Tifosul murin: Acesta este cauzat de bacteriile Rickettsia typhi și poate fi transmis oamenilor prin intermediul puricilor de la șobolani. Simptomele includ febră, dureri de cap și erupții cutanate.
Toxoplasmoza: Deși principalii purtători sunt pisicile, șobolanii pot, de asemenea, să transmită parazitul Toxoplasma gondii cu care oamenii se pot infecta prin manipularea fecalelor de la șobolani contaminați.
Bubonica: Ciuma bubonică este cauzată de bacteriile Yersinia pestis și este transmisă prin mușcătura de purici de la șobolani infestați. Aceasta poate provoca umflarea și inflamarea ganglionilor limfatici. Cum majoritatea bolilor se transmit prin contact direct pentru prevenție curățenia are un rol foarte important.

Semnele infestării

Șobolanii sunt unii dintre cei mai întâlniți dăunători din lume ce fac multe pagube materiale și transmit foarte multe boli. Consumă și contaminează alimentele depozitate sau chiar cele în curs de producție, rod obiectele din lemn, plastic, cauciuc sau alte materiale, și afectează sau chiar distrug zonele în care își fac cuiburile.

Deși toate speciile au comportamente similare și pot crea aceleași daune, se pot deosebi între ele în funcție de aspect și locul în care trăiesc. Astfel, șobolanul norvegian se poate identifica după mărimea relativ mai mare și coada mai scurtă decât corpul, precum și în baza urechilor care sunt destul de mici în comparație cu volumul acestuia. Se vor observa vizuinile acestuia sub formă de galerii sau găuri în pământ pe câmpii, în grădini, pe sub fundațiile caselor, în locurile în care se depozitează gunoiul sau alimente în spații deschise.

Șobolanul negru este mai mic, cu coada mai lungă decât corpul și urechile mai mari, și preferă să își facă cuibul în zone interioare, acoperite și greu accesibile. Denumirea acestora de șobolanul de acoperiș se trage tocmai din stilul lor de viață, preferând să trăiască și să umble pe zone mai înalte pe care se pot cățăra și ascunde. În medii rurare sau sălbatice își fac cuiburile în copaci, trunchiuri dărâmate sau tufișuri mai dense, iar în zonele urbane preferă podurile caselor, pereții falși, dulapuri sau alte obiecte de mobilier depozitate. Ajung în interior pe firele de curent, pe streașina casei, de pe ramurile copacilor lipite de pereții casei sau chiar direct prin escaladarea fațadei zgrunțuroase.

Semnele infestarii cu șobolani sunt diverse si variate, iar identificarea problemei în funcție de acestea este foarte importantă pentru ținerea sub control a populațiilor sau chiar distrugerea lor. Câteva semne comune ale infestării ar fi:

Excrementele: Șobolanii lasă urme evidente de excremente în locurile pe unde trec frecvent. Excremente proaspete sunt moi și strălucitoare, dar devin mai opace și mai uscate în timp. Au formă ovală, asemănătoare cu cea a unui bob de orez și vor fi observate mai ușor pe zonele curate și lucioase.
Urina: Urmele lăsate dar și mirosul de urină de șobolan este distinct și poate fi detectat în locurile pe unde aceștia trec sau își fac cuiburi. În spațiile închise, neaerisite este foarte predominant dacă gradul de infestare este mare.
Mirosul: Șobolanii au un miros specific, greu, întepător și persistent. Dacă există o infestare, mirosul persistent poate fi sesizat în zonele afectate.
Zgomotele: Activitatea de săpat, scormonire sau zgâriat poate genera zgomote care pot fi auzite, în special noaptea când este liniște. În funcție de intensitatea zgomotelor veți putea deduce dacă este vorba de un șobolan sau un șoarece.
Obiectele distruse: Dinții șobolanilor cresc în mod constant, iar ei îi rod pentru a-i menține tăioși, astfel în zonele în care au cuibul se vor găsi obiecte roase sau chiar distruse în totalitate. În jurul materialelor roase se pot găsi firimituri din acestea sau rumeguș în cazul lemnului.
Cuiburile: În cazul anumitor specii se pot observa intrările în cuiburile șobolanilor, cum ar fi găurile în pământ, în lemn sau chiar în unele materiale de construcții cu rezistență mai mică.
Părul sau blana: Dacă există o infestare masivă pot fi găsite fire de păr sau blană de șobolan în zonele respective.

Șobolanii evită contactul cu oamenii sau cu alte animale, deci vor ieși în căutare de hrană doar pe timpul nopții sau când zona în care se află este liberă și liniștită. Chiar și așa, dacă sunt puși în pericol și sunt înconjurați, pot să atace și să muște oamenii, deci nu trebuie să se încerce prinderea lor cu mâna sau cu alte metode improvizate deoarece pot deveni periculoși. Dacă sunt observați, este indicat să se facă gălăgie și zgomote cât mai puternice, și astfel vor identifica pericolul, se vor speria și se vor întoarce în cuib.

Mușcătura lor este dureroasă și periculoasă, putând transmite boli prin intermediul acesteia. Oamenii mușcați de șobolani trebuie să consulte de urgență medicul pentru a evita efectele adverse sau transmiterea bolilor, iar rana trebuie curățată și dezinfectată de urgență. După mușcătura unui șobolan, trebuie să se facă întotdeauna vaccin antitetanos administrat de un medic specialist.

Ordinea și curățenia sunt foarte importante pentru ținerea sub control a șobolanilor, iar înainte de efectuarea oricărui tratament trebuie să vă asigurați că sursele de hrană sunt îndepărtate și izolate și locurile prin care pot să pătrundă la interior sunt închise.

Șobolanii caută să pătrundă în zonele interioare în căutare de hrană, deci alimentele trebuie depozitate în cutii metalice sau recipiente din sticlă, puse în dulapuri sau zone bine închise, iar gunoiul păstrat întotdeauna cu capacul închis. Zonele în care se gătește sau pot să ajungă resturi de alimente pe jos se vor curăța și spăla constant, vasele nu se vor lăsa murdare în chiuvetă, iar alimentele se vor strânge imediat după utilizare, nu se vor lăsa peste noapte afară.

Pentru a împiedica șobolanii să intre în casă, în depozite, magazine sau în orice alte spații, toate fisurile, crăpăturile, găurile mai mari de 2 centimetri în diametru trebuie să fie închise cu ciment sau materiale de construcții specifice. Dinții șobolanilor sunt foarte puternici și pot roade chiar și din materiale solide cum ar fi BCA-ul, cărămizile de proastă calitate sau plăcile de rigips. Nu se vor închide intrările cu lemn, spumă industrială, silicon sau alte materiale din care pot să roade, și nici nu se vor folosi improvizății ca blocarea cu diferite obiecte, bandă adezivă industrială sau cu materiale textile.

În spațiile în care nu se pot folosi materiale de construcții sau nu se pot închide ermetic zonele, se va folosi repelentul MouseStop care este special conceput pentru acest lucru. În starea inițială, este sub formă de pastă, ceea ce face ca aplicarea să fie uniformă și precisă, fiind posibilă închiderea unor crăpături mai adânci cu ușurință. Este un produs industrial, fără nici un grad de toxicitate, ce poate fi folosit și în domeniul alimentar sau medical fără restricții.

Tratamentul de deratizare

Tratamentul împotriva șobolanilor este similar celui împotriva șoarecilor și poate fi, de asemenea, împărțit în tratamente de interior și de exterior. Acestea sunt strâns legate între ele, și chiar dacă se va solicita un tratament doar pentru interior, trebuie căutată sursa infestării și intervenit și acolo, astfel în cele mai multe cazuri va fi nevoie și de un tratament pe exterior.

Dacă se utilizează raticide, șobolanii vor muri în 3-8 zile, în funcție de cantitatea ingerată și de substanța activă a produsului. Din acest motiv, există riscul ca șoarecii morți să rămână în locuri nedorite, cum ar fi în tavanul fals, în spatele mobilierului, în pereții de rigips sau în orice alte zone din care nu pot fi eliminați, deci nu se recomandă utilizarea momelilor rodenticide în interior. Se vor folosi cu precădere capcane ce prind rozătoarele pe loc, iar pe exterior momeli raticide.

Tratamentul exterior

Pe exterior se vor plasa stații de intoxicare cu rodenticide în ele, de jur-împrejurul spațiului care se dorește a fi tratat, astfel încât să se formeze o "barieră" care să țină șobolanii la distanță.

Pe timpul sezonului rece, dar și în timpul sezonului cald în funcție de spațiul tratat, șobolanii încearcă să ajungă în interior pentru a găsi hrană, dar dacă o vor găsi la exterior sub formă de otravă în stațiile de intoxicare, vor consuma din aceasta și se vor retrage înapoi în zona lor de siguranță.

Dacă tratamentul pe exterior și bariera sunt bine făcute, majoritatea șobolanilor nu vor mai avea motiv să intre în interior, deci chiar dacă momelile sunt plasate doar pe exterior, oferă protecție și pentru spațiul interior.

Stații de intoxicare

Stațiile de intoxicare sunt cutii din plastic care protejează rodenticidul din interior împotriva condițiilor meteorologice extreme și împiedică animalele nevizate să consume din momelă. Unele modele de stații de intoxicare au în interior tije metalice pentru a se putea fixa rodenticidul pe acestea, astfel încât să iasă sau să fie scos și consumat de animalele din zonă.

Majoritatea stațiilor sunt fabricate dintr-un plastic solid și se blochează în momentul în care sunt închise. Cu o cheie universală în funcție de modelul stației, se pot deschide astfel încât să ajungă la otravă doar operatorul sau persoanele avizate. În funcție de utilizare, pot fi produse și din alte materiale, respectiv din carton, plastic mai subțire sau carton plastifiat, dar acestea sunt recomandate pentru interior sau zone exterioare acoperite în care nu sunt alte animale.

Prin folosirea rodenticidelor în stații de intoxicare aveți și un control mult mai bun asupra cantității de otravă consumată și a gradului de infestare pe lângă protejarea momelilor și ajută și la monitorizarea activității în timp. Dacă dintr-o stație de intoxicare s-a mâncat toată momela, zona respectivă este o zonă cu activitate mai mare și sunt cuiburi în apropiere, deci trebuie suplimentată cantitatea de rodenticide sau chiar și numărul cutiilor cu otravă. Stațiile din care nu se consumă momela indică faptul că în zona respectivă nu sunt cuiburi și activitatea este limitată, dar chiar și așa nu trebuie îndepărtate de tot deoarece se "întrerupe bariera". La acestea se poate pune o cantitate mai mică de rodenticide și se continuă monitorizarea lor în timp, deoarece locația cuiburilor se poate schimba sau chiar pot apărea altele noi în cazul unei infestări masive.

Amplasarea stațiilor

Stațiile de intoxicare se amplasează la 10-15 metri între ele pentru șobolani, în funcție de gradul de infestare și de risc din zona tratată. Pe lângă stațiile amplasate perimetral în jurul pereților sau a gardului, se vor mai pune și prin zonele prin care pot să intre șobolanii la interior, respectiv în dreptul găurilor din pereți, aerisirilor, geamurilor de la nivelul solului ce stau în permanență deschise, pe la rampele de acces, în zona de depozitare a gunoiului, pe unde se observă galerii în pământ sau prin orice zonă în care pot să aibă cuiburi șobolanii.

Unde există risc de infestare mai mare, respectiv acolo unde în apropiere se află un câmp, o clădire părăsită sau un siloz de cereale, se recomandă să se facă și o barieră secundară, prin plasarea stațiilor de jur-împrejurul gardului sau pereților ce înconjoară spațiul.

Tipuri de stații de intoxicare

Dimensiunile și formele stațiilor de intoxicare pot varia în funcție de producător, dăunătorul combătut și materialul din care sunt fabricate. Pot fi pătrate, dreptunghiulare, cilindrice sau triunghiulare, dar toate au același scop și efect, forma neavând impact direct asupra rezultatelor. Pentru șobolani, dimensiunea găurii de acces trebuie să aibă aproximativ 5-7 centimetri astfel încât să poată pătrunde în ea și speciile mai mari. Nu este indicat ca stația să aibă găurile de intrare mai mari de 9-10 centimetri pentru că în acest caz pot ajunge și alte animale la otravă și nu mai oferă siguranță. Lungimea aproximativă a stațiilor de intoxicare pentru șobolani este de 25 centimetri, dar nu este o dimensiune standard, pot fi și stații mult mai mari sau chiar și mai mici.

Dar, deși dimensiunea și forma stațiilor de intoxicare nu influențează rezultatele tratamentului, trebuie ales un produs potrivit pentru specia de șobolani vizată. Aceștia ar trebui să poată intra cu tot corpul în cutie în momentul în care se hrănesc pentru a se simți în siguranță, dar nici nu trebuie să fie excesiv de mare pentru că există riscul ca dăunătorii să-și facă cuib în ea.

Pentru șoareci și șobolani, din plastic dur cu cheie:

Stații pentru șoareci și șobolani cu utilizare specială:

The Rock cu formă de piatră, deci se poate folosi în zone mai pretențioase, integrate în peisaj
Alpha Long Transparent cu capacul din plastic transparent pentru a se putea verifica consumul fără a se deschide stația.
Bistro din metal rezistent, potrivită pentru zone în care statiile din plastic pot fi lovite și sparte.

Stații de intoxicare din plastic ondulat:

Stații de intoxicare din carton:

Raticide

Raticidele, denumite și rodenticide, sunt produsele biocide cu substanțe active chimice destinate combaterii rozătoarelor. Acestea sunt de uz general, eficiente atât împotriva șoarecilor, cât și împotriva șobolanilor, acționând asupra tuturor speciilor, indiferent de mediul în care trăiesc.

Ele atrag rozătoarele la consum și acționează prin ingerare, fiind plasate în zonele frecventate de dăunători pentru a obține un efect mai rapid. Dacă nu sunt amplasate în zona de activitate a șobolanilor, poate dura până când aceștia le descoperă, motiv pentru care inspectarea spațiului este importantă înainte de amplasarea momelilor.

Raticidele au la bază substanțe active anticoagulante care acționează prin blocarea mecanismelor de coagulare a sângelui din corpul animalului, provocând o hemoragie generalizată. Dăunătorul moare într-un interval de 2 - 8 zile de la ingerarea dozei letale, în funcție de cantitatea de otravă consumată și de toxicitatea substanței active.

Formulări și substanțe active

Raticidele se prezintă sub diverse forme, cum ar fi graunțe, pelete, pastă, ceruri sau cuburi parafinate, având greutăți și culori diferite în funcție de producător. Sunt obținute prin amestecarea substanței active, care conferă efectul dorit, cu cereale, semințe, nuci sau atractanți alimentari sau chimici. Majoritatea produselor din România au la bază 4-5 substanțe active, toate eficiente și cu efect letal asupra rozătoarelor. Diferențele în rezultate sunt direct legate de atractivitatea momelilor și de substanțele secundare care fac produsul să fie consumat de șobolani. În zonele în care există alte surse de hrană la discreție, la care șobolanii sunt obișnuiți, poate fi necesar să se folosească și alți atractanți chimici sau alimentari suplimentari pentru un efect mai rapid.

Substanțele active de bază găsite în rodenticidele utilizate în România și în UE includ Coumatetralyl, Brodifacoum, Bromadiolone, Difenacoum și Flocoumafen. În funcție de substanța activă, raticidele pot avea un efect mai rapid sau mai întârziat, fiind strâns legat de doza letală menționată în documentația și eticheta produselor.

În general, momelile au culori precum roșu, albastru, galben, mov sau verde, dar acest aspect nu influențează eficacitatea, deoarece șobolanii nu au preferințe în funcție de colorit.

Dozare

Șobolanii sunt foarte inteligenți și precauți, motiv pentru care nu consumă o cantitate mare dintr-un aliment nou la primul contact. Ei îl gustă, iar abia după ce observă că nu au consecințe negative, consideră acea sursă de hrană ca fiind sigură și consumă mai mult. În plus, în cadrul unui cuib, șobolanii comunică între ei. Astfel, dacă raticidele ar avea un efect imediat, nu ar mai ajunge să fie consumate de mai multe rozătoare. Din acest motiv, efectul raticidelor este întârziat și nu apare imediat după prima ingerare, ci într-un interval de 3-8 zile de la consumarea cantității letale.

Pentru șobolani, în fiecare stație de intoxicare, se plasează aproximativ 60-100 grame de momeală, în funcție de substanța activă a produsului, gradul de infestare și zona în care este plasată. După primul tratament, este indicat să se verifice consumul la aproximativ 15-20 de zile pentru a evalua nivelul invaziei și pentru a identifica zonele cu activitate mai mare. După verificare, tratamentul se poate repeta la 1, 3 sau 6 luni, în funcție de caz.

La primul tratament, este important să se facă un plan al stațiilor de intoxicare și să se monitorizeze consumul pe termen lung în fiecare stație. Pot apărea situații în care trebuie suplimentată cantitatea inițială sau cazuri în care se poate pune o cantitate mai mică de raticid în unele stații, în zone fără activitate.

Deoarece rozătoarele pot avea preferințe diferite în funcție de alimentele din zonă, este recomandat să plasați în fiecare stație de intoxicare două formulări diferite de raticide, cu atractanți diferiți, pentru a crește șansele de a atrage la consum și a obține un efect mai rapid.

Rodenticidele conțin substanțe chimice care conferă momelii un gust amar, astfel încât animalele nevizate să nu le consume. Șobolanii nu percep gustul amar, așa că vor consuma fără ezitare. Totuși, chiar și cu aceste substanțe amare, raticidele trebuie utilizate cu responsabilitate și plasate în stațiile de intoxicare, deoarece există riscul ca unele animale flamande să le consume fără a le mesteca, ceea ce poate duce la intoxicarea lor. În astfel de cazuri, este necesar să se contacteze urgent medicul veterinar și să i se pună la dispoziție fisa de securitate pentru a stabili tratamentul necesar.

Șobolanii pot detecta grăsimea de pe mâinile oamenilor sau chiar mirosul specific al acestora, așa că este foarte important să purtați mănuși de protecție în momentul manipulării produselor pentru deratizare.

Raticidele pot avea mai multe forme, cum ar fi pastă, blocuri cerate, pelete, grâu expandat sau grausor.

Raticide sub formă de pastă

Raticidele sub formă de pastă sunt momeli proaspete, cu o consistență moale, ambalate în pliculețe de hârtie biodegradabilă de 10-15 grame. Dozarea lor este simplă și pot fi folosite în orice mediu, fiind ideale pentru a fi plasate în stațiile de intoxicare pe tijele metalice. Este o formulare cu un raport calitate/preț foarte bun, deci raticidele sub formă de pastă sunt cele mai folosite de operatorii DDD. Șobolanii vor consuma momeala prin protecția de hârtie, deci aceasta nu trebuie îndepărtată.

Racumin Expert - care este o pastă mai uscată, deci mai rezistentă la umiditate.
Vertox Pasta Bait - care este o pastă mai moale
Rodex Pasta Bait - care este o pastă mai moale
Brodifacoum Pastă Proaspată

Raticide sub formă de blocuri cerate

Blocuri sau cuburile cerate sunt produse cu consistență solidă, din care șobolanii trebuie să roadă, bazându-se pe nevoia acestora de a-și toci dinții. Sunt recomandate pentru zonele cu umiditate mai mare, în spațiile mai murdare și pentru locuri unde se aruncă raticidul fără a fi plasat în stațiile de intoxicare (EX: în canalizare, printre lemnele depozitate în exterior, în spații mai înguste, etc).

Rodex Wax Block

Raticide sub formă de pelete

Raticidele sub formă de pelete, după cum sunt denumite, sunt sub formă de pelete de dimensiuni mici, cu o lungime de aproximativ 1 cm. Pot fi introduse în galeriile șoarecilor sau în zone mai înguste în care nu se pot plasa raticidele sub formă de pastă sau blocuri cerate. Această formulare are un preț mai mic decât pasta sau blocurile cerate, și deși odată consumate au aceleași rezultate, pot fi o soluție pentru un tratament de calitate cu costuri reduse.

Dezavantajul acestei formule este că nu aveți un control foarte bun asupra momelei și nu poate fi fixată în stațiile de intoxicare, deci poate fi scoasă cu ușurință de animale sau de oameni din acestea.

Raticide sub formă de grâușor sau grâu expandat

Raticidele sub formă de grausor sau grâu expandat sunt obținute prin amestecarea grâului cu substanțele active, deci atractivitatea lor nu este la fel de mare ca și în cazul celorlalte formulari care au în componență un amestec de mai mulți atractanți. Nu sunt rezistente la umiditate, sunt greu de dozat și nu se pot fixa în stațiile de intoxicare, deci este o formulare mai puțin utilizată de operatorii de DDD. Acestea sunt cele mai ieftine raticide, dar fără rezultate sigure. Se recomandă utilizarea produselor sub formă de pelete în locul lor, având o atractivitate mai mare și, de asemenea, un preț scăzut.

Pe exterior nu se pot utiliza capcane cu adeziv pentru șobolani, deoarece își vor pierde calitățile de la praf sau de la condițiile meteo nefavorabile. Se pot utiliza capcane mecanice sau capcane autoblocante în zone acoperite unde să nu fie udate de ploaie sau dezarmate din cauza condițiilor de mediu extreme. În plus, trebuie evitată utilizarea capcanelor mecanice pe exterior în zonele în care sunt și alte animale, deoarece acestea pot fi atrase de atractanții acestora și pot fi rănite sau chiar omorate.

Astfel, pe exterior se vor utiliza capcane doar în cazuri izolate, unde nu pot fi utilizate raticide și trebuie rezolvată o problemă punctuală. Se pot folosi capcane dacă un șobolan a apărut în zona gunoiului din apropierea unui restaurant, în curtea unei case unde a intrat un șobolan de la vecini și trebuie prins cât mai repede, sau în zona unui punct electric unde cablurile pot fi roase, deci trebuie luate măsuri de combatere mai rapide.

Tratamentul interior

În interior, pentru tratamentele de deratizare, se recomandă să se utilizeze capcane cu prindere imediată, deoarece în cazul utilizării raticidelor există riscul ca lesurile animalelor moarte să rămână în locuri ascunse unde vor intra în putrefacție. Prin utilizarea capcanelor, șobolanii prinși vor rămâne pe acestea, deci pot fi localizați și îndepărtați imediat după ce sunt capturați. Acestea se folosesc în combinație cu atractanți alimentari și chimici speciali, sau chiar cu alimente cu miros puternic sau atractivitate mare, care pot să ademenească rozătoarele spre ele.

În cazul șobolanilor, pe interior, costurile pentru un tratament de deratizare preventiv sunt foarte mari și, în plus, șobolanii de regulă nu își fac cuibul în interior. Astfel, împotriva acestui dăunător se vor face intervenții doar de combatere în spațiile interioare, iar accentul se va pune mai mult pe tratamentul de exterior pentru a distruge sursa infestării.

Capcane

Se pot face tratamente preventive în interior prin aplicarea capcanelor în diferite locuri ascunse doar acolo unde există risc constant de infestare, dar acest lucru nu este recomandat pe termen lung. În aceste situații trebuie căutată problema și închise toate zonele prin care pot să intre șobolanii în interior.

Plasarea capcanelor

Capcanele se plasează pe traseul șobolanilor, lângă pereți, cât mai aproape de locurile în care au fost observați sau se găsesc urme. Se vor pune sub mobilier, sub rafturi, prin spatele electrocasnicelor, după ghenele de gunoi sau prin orice loc mai ascuns pentru a nu fi lovite involuntar sau dezarmate de oameni în activitățile de zi cu zi sau de animale. În plus, șobolanii nu vor mânca dintr-un aliment într-un spațiu deschis unde se simt în pericol, deci nici la capcană nu se vor duce dacă aceasta va fi amplasată în mijlocul camerei.

Numărul și tipul capcanei se vor stabili în funcție de zona în care se folosesc, de dăunător și de locurile prin care umblă.

În funcție de metoda de capturare, se împart în mai multe categorii, respectiv în capcane mecanice, adezive sau autoblocante, existând numeroase variante din fiecare categorie.

Capcane cu adeziv

Capcanele adezive sunt foi de carton sau tăvițe din plastic cu adeziv pe ele, pe care se vor prinde rozătoarele în momentul în care ajung la ele. Adezivul are inclus un atractant în compoziție astfel încât șobolanii să fie atrași către capcană când trec prin apropiere, dar pentru un efect mai rapid este recomandat să se mai folosească în plus un atractant special sau alte alimente cu miros mai puternic.

În funcție de mărime și stratul de adeziv, pot fi pentru șoareci sau pentru șobolani. Cele pentru șobolani au dimensiuni mai mari și stratul de adeziv mai gros, pentru a nu fugi dăunătorul cu ea în momentul în care se prinde pe aceasta. Acestea pot să prindă și șoareci, dar cele pentru șoareci nu vor prinde șobolanii deoarece au stratul de adeziv mai subțire, deci se va putea dezlipi de suprafața lipicioasă în momentul în care se zbăte.

Și de pe capcanele cu adeziv pentru șobolani sunt șanse ca dăunătorii să scape, mai ales dacă sunt probleme cu specii mai mari cum ar fi Rattus Novegius, deci pentru șanse mai mari acestea se pot pune în stații de intoxicare din carton sau plastic. În acest fel, dacă șobolanii ajung la capcana adezivă și se lipesc doar cu o parte a corpului, se agită, dar fiind în stația de intoxicare spațiul va fi restrâns, deci chiar se vor prinde mai bine de capcană. În caz contrar, pot să ajungă la capcană, pun picioarele din față pe ea, simt că este o zonă de pericol, se agită și se retrag, deci pot scăpa de pe adeziv.

Capcanele cu adeziv sunt de unică folosință; după ce se prinde un șobolan, trebuie aruncate sau neutralizate cu tot cu dăunătorul prins conform legislației. Acest tip de capcană este cel mai utilizat de prestatorii DDD deoarece nu necesită armare și verificare constantă și este foarte ușor de aplicat. În plus, au un cost mai mic față de alte tipuri de capcane, deci la intervențiile punctuale sunt și mai rentabile. Nu trebuie plasate în zone cu praf sau alte condiții nefavorabile ce pot afecta partea adezivă a capcanei, deci sunt indicate pentru spații cu temperatură moderată care nu scade pe timpul iernii sub 0 grade Celsius.

Capcane adezive pentru șobolani:

Capcane mecanice

Capcanele mecanice sunt capcane care în momentul declanșării omoară șobolanii pe loc, rupându-le gâtul în momentul dezarmării. Pentru a fi ademeniți la capcană se folosesc atractanți speciali pentru rozătoare sau alimente cu miros mai puternic. Prinderea șobolanilor este mai sigură cu acest tip de capcană față de cele adezive de pe care mai pot scăpa, dar sunt mai greu de montat, necesită verificare constantă și sunt mai costisitoare.

Trebuie amplasate în zone ascunse, pe traseul șobolanilor, astfel încât să nu fie atinse și dezarmate de oameni sau alte cauze externe. Clapeta de declanșare a capcanelor mecanice este foarte sensibilă, pentru a se activa imediat cum o atinge șobolanul, dar din acest motiv nu pot fi folosite în orice situație, putând fi dezarmate la cel mai mic șoc. Sunt o alternativă bună la capcanele cu adeziv în zonele cu temperaturi scăzute sau foarte ridicate, în zonele cu praf sau umiditate ridicată.

Spre deosebire de capcanele adezive, cele mecanice se pot reutiliza. După prinderea unui dăunător trebuie spălate foarte bine și dezinfectate înainte de a le reactiva și folosi la alt tratament, deci trebuie înregistrate locurile în care s-au folosit pentru a putea fi preluate după ce problema s-a rezolvat. O capcană mecanică pentru șobolani nu va prinde și șoareci, deoarece sunt prea ușori pentru a apăsa clapeta de declanșare, și o capcană pentru șoareci nu va prinde un șobolan, pentru că nu are putere suficient de mare, deci este important în cazul utilizării acestui tip de capcană să identificați dăunătorul vizat.

Capcane mecanice pentru șobolani:

Capcane autoblocante

Capcanele autoblocante sau de captură sunt capcane în care intră șobolanii și rămân blocați în interior fără a fi omorâți. Sunt foarte sigure, fiind șanse foarte mici ca dăunătorii să scape din ele, dar la fel ca și în cazul capcanelor mecanice, au nevoie de monitorizare și verificare constantă și sunt costisitoare. Costul mai mare al acestei variante de capcană se amortizează în timp, putând fi reutilizate după ce sunt curățate și dezinfectante.

Capcanele de captură sunt sub formă de cușcă, cu o clapetă de activare în interior. Pe aceasta se va pune un atractant, iar când șobolanul va călca pe clapetă, poarta cuștii va fi închisă și se va bloca. Odată prins în cușcă, șobolanul se va agita și va deveni zgomotos, deci nu poate fi folosită în orice situație, sunetul produs fiind deranjant și alarmant. Se recomandă utilizarea acestor capcane în zonele mai murdare, cu temperaturi scăzute și nepopulate. Se pot utiliza în depozite, sere, gropi de gunoi, subsoluri de bloc sau șantiere. Avantajul acestui tip de capcană este că se poate utiliza și pe exterior, în zone cu umiditate mare și condiții meteo extreme. În cazul în care se vor utiliza în locuri izolate, unde nu vor fi verificate pe perioade mai lungi de timp, se poate folosi ca atractant și un plic de raticid sub forma de pastă sau un cub parafinat.

Capcane de captură pentru șobolani:

Capcane electronice

La interior, pentru șobolani, se pot folosi și capcane electronice, dar cu o utilizare limitată în acțiunea operatorilor de DDD datorită costurilor mari. Au în componență o bază electrizată care curentează și omoară șobolanii în momentul în care calcă pe ea. Se pot utiliza în locuri închise, curate și fără umiditate, unde să poată fi ținute sub observație. Pentru atragerea șobolanilor, la fel ca și la restul capcanelor, se vor utiliza atractanți speciali sau alimente cu miros mai puternic. Odată intrați în capcane, șobolanii sunt curentați și omorâți pe loc în interiorul ei, deci este o capcană ce poate fi utilizată și în spații mai selecte ca restaurantele, hotelurile, barurile, locuințe sau spitale. Sunt capcane reutilizabile, dar nu se pot curăța sub jetul de apă ca restul capcanelor datorită sistemelor electrice din componența.

Capcane electronice pentru șobolani:

Victor M241

Atractanți

Atractanții pentru șoareci și șobolani sunt formați din amestecuri de substanțe chimice și alimentare cu miros puternic, special creați pentru tratamentele de deratizare. Aceștia se plasează pe capcane pentru a atrage rozătoarele și chiar în jurul acestora pentru a le ademeni într-o anumită zonă. Atractanții au forme și arome diferite, adaptate pentru toate nevoile și tipurile de capcane. În cazul în care se observă că dăunătorii nu sunt atrași de o anumită aromă, aceasta poate fi similară cu alte surse de hrană din spațiu, deci trebuie schimbată cu una dintr-o categorie diferită.

Ca exemplu, dacă există o problemă cu șobolanii într-un magazin alimentar și se folosește un atractant cu gust de ciocolată pe capcane, aceștia se pot să nu fie atrași deoarece mirosul este prezent în mai multe locuri ale magazinului și dăunătorul s-a obișnuit cu el. În acest caz, se poate alege un atractant cu aromă de Pește sau Curry, fiind produse nespecifice tipului de magazin în care se află șobolanul.

Buffet Spray disponibil cu 4 arome:

Capsule cauciucate Nara sau Buffet Cone:

Sub formă de pastă Provoke sau Ghilotina T30:

Atractanții se pot utiliza și în stațiile de intoxicare prin aplicare directă pe raticide sau plasarea lor lângă momeală pentru a le face mai atractive. În unele cazuri, unde șoarecii au surse de hrană sigure la discreție, se poate să nu fie atrași de raticide, deci puteți folosi atractanți pentru rezultate mai bune. Cu atractanții sub formă de spray se poate face un traseu pe circuitul lor sau se poate aplica de jur-împrejurul stației pentru a fi atrași cât mai repede spre aceasta.

Deși raticidele nu sunt recomandate pentru tratamentele de interior, există cazuri în care se pot utiliza și în spații închise. Se pot utiliza acolo unde nu există riscul ca șobolanii morți să rămână în spații ascunse sau momeala să afecteze unele produse din zona tratată. Tratamentele pot fi efectuate în depozite industriale, fabrici, podurile caselor și clădirilor bine închise sau subsoluri. Nu se pot utiliza momelile raticide în depozitele de alimente, zonele în care se procesează mâncarea sau doar tranzitează, deoarece pot fi afectate prin intoxicare secundară.

În activitatea unei firme de DDD, vor exista constant cereri pentru tratamente de deratizare în subsolurile de bloc. La aceste intervenții se poate utiliza raticidul în interior, majoritatea subsolurilor fiind murdare, cu umiditate mare și spații mari deschise, fără mobilier sau alte obiecte în care pot rămâne șobolanii morți. În cazurile în care subsolul este curat, compartimentat și există și boxe ale locatarilor în care se pot ține alimente sau alte produse perisabile, nu se vor utiliza raticide, ci se va face tratamentul cu capcane.

În interior, chiar dacă nu sunt animale și umiditate excesivă, nu este recomandat ca raticidele să fie puse direct pe jos sau să fie aruncate la întâmplare pe la colțuri. Acestea trebuie plasate în stații de intoxicare din carton pentru un control mai bun asupra locurilor în care sunt amplasate și pentru a putea monitoriza consumul pe termen lung.

Dacă se găsesc spații prin care pot intra șobolanii din interior, din canalizare sau de la subsolurile conexe, se va încerca blocarea acestora cu ciment, plase metalice sau repelentul Mouse Stop. În cazul în care aceste spații sau găuri nu se pot închide, se poate utiliza spuma raticidă Racumin Foam prin aplicare directă lângă țevile de gaze sau de termoficare, prin găurile care comunică cu exteriorul sau de jur împrejurul aerisirilor deschise. Când șobolanii trec pe acolo, spuma se va prinde pe blana lor, iar în momentul în care își fac igiena vor ingera involuntar din produs și vor fi otrăviți. Racumin Foam are o concentrație de substanță activă mult mai mare față de raticidele sub formă de momeală, deci trebuie folosit cu atenție, în zone izolate și sigure unde nu ajung oamenii neavizați sau alte animale.

Se poate pune și în stațiile de intoxicare din plastic astfel încât șobolanii să treacă prin spumă în momentul în care se duc să mănânce din raticide. Efectul este în acest fel mai rapid și sigur, dar trebuie utilizat cu atenție sporită și puse avertismente în zona respectivă pentru a nu ajunge la stație animalele domestice sau alte animale sălbatice nevizate. Racumin Foam este un raticid foarte concentrat și periculos, deci utilizarea lui este limitată, nu se poate folosi la orice intervenție.

Tratamentul altor spații

Șobolanii pot să ajungă să-și facă cuiburile în mașinile oprite în parcarile subterane sau în fața blocului, de cele mai multe ori în zona motorului, în căutarea unui loc cald. Temperaturile ridicate generate de motoarele termice îi atrag pe timpul sezonului rece, și odată ajunși sub capotă, pot să roade cablurile electrice, furtunele sau alte materiale.

În acest caz, se vor utiliza capcane mecanice sau capcane autoblocante, nu se vor folosi raticide datorită efectului întârziat și nici capcane cu adeziv pentru că se poate întări suprafața lipicioasă datorită temperaturilor externe foarte joase sau ridicate de la motor. Capcanele se vor plasa în zona motorului sau sub mașină când staționează, cu atractanți cu miros cât mai puternic; nu se vor lăsa în mașină activate cât este utilizată, deoarece se pot dezarma sau pot să cadă. Dacă se folosesc raticide, există posibilitatea ca șobolanii morți să rămână la motor sau în caroseria mașinii, unde vor intra în putrefacție.

În cazul în care șobolanii mor în pereții falși sau în alte zone, intră în putrefacție și încep să miroasă, se poate utiliza Odor Remover Bag care nu doar acoperă mirosurile neplăcute, ci le absoarbe și le elimină. Saculeții Earth Care pot fi utilizați și în cazurile în care șobolanii mor în pereții falși, în podul casei, în dulapuri sau în orice alte situații similare, fiind foarte eficienți și ușor de utilizat.

În categoria capcanelor se pot încadra și aparatele cu ultrasunete. Acestea se bazează pe auzul fin al șobolanilor și posibilitatea lor de a percepe sunete la o frecvență foarte înaltă pe care oamenii sau alte animale nu le aud. În funcție de zona în care se utilizează și sursele de hrană din apropiere, pot să aibă rezultate și să țină rozătoarele la distanță, dar de foarte multe ori șobolanii se obișnuiesc cu sunetele și nu le mai evită. În plus, dacă sursele de hrană sunt limitate, dăunătorii nu vor mai ține cont de sunetele emise de aparatele cu ultrasunete și nu vor evita zona în care sunt plasate, deci în activitatea unei companii DDD nu se recomandă utilizarea acestor aparate.

Momeli

În spațiile interioare unde se pot utiliza raticide și trebuie făcută o monitorizare a spațiului înainte de întocmirea unui plan de acțiune în baza gradului de ingestare, se pot utiliza momelile pentru monitorizare. Acestea au o compoziție asemănătoare cu raticidele, dar nu au în compoziție substanțe active care să omoare dăunătorii și nu necesită avizare. Au în compunere aditivi speciali care fac excrementele rozatoarelor să strălucească în lumina UV după ce consumă din produs. Se pot folosi în orice spațiu și domeniu, cum ar fi școli, depozite de alimente, case, fabrici, spitale, clinici sau săli de cinema, pentru monitorizarea unui spațiu în vederea stabilirii gradului de infestare sau chiar după efectuarea unui tratament pentru a urmări rezultatele pe termen lung fără a plasa substanțe chimice. De asemenea, pot fi folosite ca atractanți în stațiile de intoxicare suplimentar raticidelor, pe capcanele adezive sau în capcanele autoblocante.

Echipament de protecție

Pentru tratamentul de deratizare nu trebuie utilizat un echipament de protecție complet, mănușile antichimice fiind singurele obligatorii la manipularea raticidelor și a capcanelor. Totuși, chiar dacă produsele de deratizare nu emană vapori și sunt mai ușor de controlat, este indicat să se folosească și un combinezon antichimic sau o salopetă cu bluză de lucru specială din motive de imagine și extra siguranță.

În funcție de locul în care se face tratamentul, se pot utiliza și cizme de cauciuc sau ghete de lucru impermeabile cu bot metalic. Nu se recomandă mănușile medicinale de unică folosință din latex sau nitril deoarece sunt mai subțiri și sensibile, iar în manipularea stațiilor de intoxicare și a capcanelor pot fi agățate și rupte. Trebuie utilizate mănuși antichimice de protecție mai groase. În cazul manipulării și utilizării raticidului Racumin Foam, datorită concentrației mari de substanță activă din compoziție, trebuie utilizată și o mască de gaze, pe lângă mănuși și combinezon.

Echipament de protecție:

Anatomia șobolanilor, reproducerea acestora și mediul de viață

Șobolanii sunt mamifere rozătoare de dimensiune medie, ce fac parte din genul Rattus, cu o vastă răspândire pe glob. În țara noastră, cele mai întâlnite specii de șobolani ca dăunători ai gospodăriilor sunt Rattus rattus (șobolanul negru) și Rattus norvegicus (șobolanul gri). Sunt înrudiți cu șoarecii și fac parte din aceeași familie Muridae, dar sunt mult mai mari, au botul alungit și coada mai lungă. Prin modul lor de viață, pot provoca daune materiale semnificative, dar pot și transmite foarte multe boli grave, astfel intră în categoria dăunătorilor principali.

Fac parte din genul Rattus, care cuprinde 64 de specii de rozătoare, împărțite pe diferite zone în funcție de mediul de viață preferat. Șobolanii sunt răspândiți pe tot globul, fiind adaptați la o varietate de medii și condiții extreme, putând fi găsiți atât în zone urbane, cât și în zone sălbatice, în exterior și interior.

Anatomie

Sunt rozătoare de talie mică, cu mărime ce poate varia în funcție de specie, cuprinsă în general între 10-25 cm fără coadă și o greutate cuprinsă între 100-500 grame. Acestea sunt dimensiuni medii, ce diferă de la o specie la alta, putând fi cazuri cu dimensiuni și greutăți mai mari sau mai mici decât cele menționate. Blana lor poate fi de diverse culori adaptată în funcție de zona în care trăiesc, culorile cele mai întâlnite fiind în nuanțe de gri, maro sau negru.

Există și șobolani albi, bine cunoscuți de toată lumea, fiind șobolanii de laborator folosiți frecvent în cercetările științifice și teste medicale. Sunt preferați aceștia deoarece se observă mai ușor modificările genetice sau efectele secundare a tratamentelor experimentale făcute pe ei. Dar, deși șobolanii cu blană albă pot să apară și în zone sălbatice, nu reprezintă o specie distinctă, blana albă este rezultatul unor mutații genetice care afectează pigmenții responsabili pentru culoarea blănii și poate apărea și la specia Rattus Norvegicus care este o specie comună. Cei de laborator sunt de cele mai multe ori selectați și crescuți special pentru a putea fi folosiți în scopuri științifice.

Șobolanii au ochii și urechile bine dezvoltate, adaptate pentru viața nocturnă și pentru a evita pericolele din mediul în care trăiesc. Au o vedere adaptată la condițiile de lumină scăzută fiind capabili să vadă în întuneric, dar nu cu claritate maximă cum văd alte animale nocturne. Dar chiar dacă vederea pe timpul nopții nu este punctul lor forte, șobolanii sunt foarte sensibili la mișcare și detectează cu ușurință prezența altor animale sau a potențialelor pericole din mediul înconjurător chiar și pe beznă totală. Această abilitate este susținută de vederea periferică și auzul foarte bine dezvoltat care este simțul de bază pentru stilul lor de viață. Calitățile de bază legate de acest simț ar fi:

Au auz ultrasensibil și capacitatea de a percepe sunete cu frecvențe înalte, inclusiv ultrasunete pe care omul nu le poate auzi.
Șobolanii folosesc sunete pentru a comunica vocal între ei, sunete ce pot varia în funcție de situație și pot include tipete, avertizări sau interacțiuni sociale.
Sunt capabili să determine direcția din care provine un sunet, ceea ce îi ajută să identifice sursele de zgomot din mediul lor și să evite pericolele.
Pot avea reacții diferite la diverse tipuri de sunete și pot deveni alerti sau îngrijorați în prezența unor zgomote neobișnuite sau periculoase.
Sunt adaptați la mediile zgomotoase datorită capacității de a percepe ultrasunete ce le oferă avantajul comunicării și navigării în zone cu sunete extreme din mediile urbane.

Membrele și coada au de asemenea un rol foarte important în activitățile de zi cu zi. Au picioarele anterioare și posterioare extrem de agile, adaptate pentru mișcări variate, ce le permite să se deplaseze cu rapiditate, să escaladeze suprafețe diverse și să execute manevre precise. Membrele anterioare au cinci degete, inclusiv un deget opozabil, ceea ce le conferă o bună manevrabilitate a obiectelor sau a hranei. Coada este un aspect distinctiv al anatomiei lor, fiind de obicei mai lungă decât restul corpului și foarte subțire. Aceasta le oferă echilibru și îi ajută la menținerea stabilității în timpul depășirilor pe zone înguste sau în timp ce se catără.

Dinții șobolanilor cresc continuu, pe tot parcursul vieții lor, deci caută să roade diferse materii mai solide pentru a se toci și ascuți, fenomen cunoscut sub numele de hiperdontie. Dinții sunt foarte rezistenți și au o formă îndreptată spre spate pentru a putea mesteca și roade diferite tipuri de alimente solide. Cu ajutorul acestora pot să-și facă cuibul în diferite materiale sau pot să-și facă loc pentru a intra în zone interioare în căutare de hrană.

Aceste caracteristici anatomice reflectă adaptările evolutive ale șobolanilor la medii diverse și la un stil de viață ce implică explorare, căutare de hrană și evitarea prădătorilor. Sunt cunoscuți pentru faptul că pot supraviețui în orice mediu, indiferent de condițiile meteorologice sau resursele din zona.

Ciclul de viață

Șobolanii au o rată de reproducere foarte mare ce contribuie la capacitatea lor de a se multiplica rapid în medii favorabile. O femelă poate avea mai multe nașteri pe parcursul unui an, cu un număr mare de pui de fiecare dată, deci dacă nu sunt ținuți sub control, pot pune foarte ușor stăpânire pe un spațiu.

Trec prin toate stadiile de dezvoltare specifice mamiferelor după cum urmează:

Nașterea: puii nou-născuți sunt mici, orbi și lipsiți de păr. În prima săptămână începe să le crească un strat fin de blană, devenind mai densă în a doua săptămână de viață când deschid și ochii. În următoarele săptămâni, puii se dezvoltă și blana continuă să le crească, devenind mai închisă la culoare.
Perioada de alăptare: mamele hrănesc puii cu lapte bogat în substanțe nutritive timp de aproximativ 3-4 săptămâni, perioadă în care puii sunt complet dependenți de laptele matern. În perioada de alăptare, puii dobândesc forța și capacitatea de a se deplasa.
Perioada de creștere rapidă: după încheierea perioadei de alăptare și un anumit grad de dezvoltare, puii încep să exploreze, să consume hrană solidă și să fie independenți. În această perioadă, dobândesc masă musculară și oasele li se întăresc, fiind perioada în care structura lor corporală se consolidează și puii încep să se adapteze la mediul înconjurător.
Maturitatea sexuală este atinsă în general la vârsta de 5-6 săptămâni, cu diferențe în funcție de specie, deci după doar 6 săptămâni puii sunt crescuți și pot să se reproduca la rândul lor în vederea repopulării cuiburilor. Cu toate acestea, de menționat este că dobândirea capacității de reproducere nu este factorul sigur ce duce la succesul înmulțirii lor. Șobolanii tineri pot necesita timp suplimentar pentru a-și dezvolta abilitățile de reproducere și de comunicare în vederea găsirii partenerilor potriviți.
Reproducerea: pe lângă faptul că ciclul de reproducere a șobolanilor este scurt, femela poate rămâne gestantă din nou la scurt timp după naștere, deci șobolanii se înmulțesc în mod continuu și numărul membrilor unui cuib crește exponential.

Mediul de viață

Șobolanii, în condiții ideale și sigure, trăiesc 2-3 ani, dar cu toate acestea în sălbăticie au o viață scurtă, trăind în medie de la câteva luni până la un an. Au foarte mulți prădători care îi mănâncă sau îi omoară pentru a-și proteja cuibul înainte ca aceștia să atingă vârsta maximă. Pot fi omorâți de animale domestice cum ar fi pisicile și anumite rase de câini de vânătoare, păsări de pradă ca vulturii sau bufnițele, numeroase specii de șerpi, animale care trăiesc în subterane precum jderii și dihorii sau animalele sălbatice prădătoare de noapte ca vulpile. Pe lângă toți acești prădători naturali se adaugă și omul care omoară și ține sub control infestările cu șobolani prin metode chimice sau mecanice.

Pot trăi în climat și medii diferite, adaptându-și stilul de viață în funcție de acestea. Pot fi întâlniți în:

Mediul urban, fiind adesea asociați cu acestea, unde trăiesc prin subsoluri, canalizări, depozite, case, amenajamente în construcții sau în orice locuri nepopulate din apropierea așezărilor umane.
În mediul rural se pot găsi în grajduri, depozite de cereale, ferme, în zone agricole din jurul locuințelor sau în locuri în care pot să le ofere siguranța pe timpul perioadelor reci.
Unele specii de șobolani trăiesc în păduri sau zone forestiere unde pot găsi adăpost în scorburile copacilor, în galerii făcute în pământ sau în structuri naturale diverse.
Șobolanii pot ocupa și medii acvatice sălbatice, cum ar fi malurile râurilor și ale lacurilor unde își fac adăpost sub rădăcinile arborilor sau a tufișurilor.
Și mediul subteran este preferat de multe specii de șobolani, căutând să își facă cuiburi prin pământ, în galerii săpate în sol, în peșteri sau canalizări agricole. De menționat că locurile în care pot să își facă cuiburile pot varia în funcție de specie, dar în fiecare caz sunt construite pentru a oferi protecție față de prădători și de condițiile meteorologice adverse, fiind mamifere nocturne ce pe timpul zilei preferă să stea ascunse.

Șobolanii au un stil de viață social și trăiesc în grupuri bine organizate, mai ales când densitatea populației este mare. Aceste grupuri dezvoltă o ierarhie socială, în care anumiți indivizi ocupă poziții distincte, iar ceilalți se supun acestora, caracteristicile de bază ale acestui stil de viață fiind:

Organizare ierarhică: Într-un grup de șobolani, există o ierarhie socială bine definită, cu un lider sau lideri dominanți și membri subordonați. Dominanța poate fi stabilită prin lupte și interacțiuni directe, iar liderii au adesea acces prioritar la resursele disponibile. Când o femelă este în călduri, masculii se împerechează cu ea pe rând, în ordinea dominanției lor sociale din comunitate.
Comunicare prin miros: Șobolanii utilizează mirosul pentru a comunica între ei și pentru a-și marca teritoriul. Glandele odorante situate în diferite părți ale corpului lor sunt implicate în această comunicare chimică. Mirosurile specifice ajută la identificarea membrilor grupului, a sexului, a stării reproductive și a altor informații importante.
Teritorialitate accentuată: Șobolanii sunt extrem de teritoriali și își apără teritoriile împotriva intrușilor. Această apărare a teritoriului poate implica lupte violente între grupurile rivale, iar marcajele de miros sunt folosite pentru a delimita teritoriile și pentru a comunica prezența unui grup într-o anumită zonă.
Agresiune față de străini: Orice individ străin care pătrunde în teritoriul unui grup de șobolani este adesea privit cu agresivitate și poate fi atacat sau chiar ucis de membrii grupului. Pentru a-și proteja cuibul, pot urmări și mușca intrușii astfel încât să nu se mai întoarcă.
Adaptabilitate la medii urbane: Șobolanii au demonstrat o mare adaptabilitate la mediile urbane, unde găsesc adesea resurse abundente. În acest mediu, ierarhiile sociale și comportamentul teritorial se pot manifesta și mai accentuat.

Dietă

Rozătoarele din genul Rattus sunt animale omnivore și au o dietă foarte variată, adaptată în funcție de zona în care trăiesc și resursele găsite în fiecare moment al anului. Din dieta șobolanilor putem menționa:

Resturile de alimente: sunt atrași de resturile alimentare și de gunoi. Acestea pot include orice de la alimente gătite sau crude, la firimituri de pâine sau seva scursă din mâncăruri.
Cereale și semințe: se hrănesc cu cereale și semințe ce pot fi găsite în depozitele de hrană, în culturile agricole sau în alte locuri unde acestea sunt stocate. În acest fel aduc pagube materiale semnificative fermierilor.
Fructele și legumele reprezintă de asemenea o parte a dietei lor și pot include fructe căzute, legume cultivate și orice alte surse de fructe și legume disponibile în natură. În mediile rurale își fac cuiburile pe lângă straturile din jurul caselor, pe lângă sere sau chiar pe lângă locul în care sunt depozitate.
Insecte și larve: sunt cunoscuți pentru consumul de insecte și larve ce pot fi găsite în medii variate, cum ar fi în grădini, depozite sau chiar în gospodării. Nu este sursa principală de hrană, dar în lipsa resturilor de alimente, cereale sau legume vor consuma și resursele ce le găsesc în pământ sau vegetație.
Mâncare pentru animale: în mediul urban sau rural, șobolanii pot accesa hrana pentru animale de companie, cum ar fi hrana pentru câini sau pisici, fiind o sursă principală de hrană în aceste cazuri pentru ei. Acestea au un miros puternic și importante resurse esențiale pentru câini și pisici, deci sunt ideale și pentru șobolani. Pe lângă consumul direct din locurile în care se pun pentru a fi consumate de animale, pot ajunge și la zonele în care sunt depozitate, să roade sacii de mâncare și să îi infesteze.
Resturi organice: cum ar fi bucăți de carne sau produse lactate, pot fi, de asemenea, parte a dietei lor, deci își fac cuib în zona fermelor de animale și pe lângă unitățile de procesare a acestor produse.
Cadavre: nu ezită să consume cadavre de animale mici sau să participe la canibalism dacă nu se găsesc alte surse de hrană și cuibul este suprapopulat. Sunt și cazuri izolate în care femelele își pot mânca puii dacă suprafața cuibului nu este suficient de mare pentru a se dezvolta.

Șobolanii, cunoscuți pentru călătoriile pe distanțe mari, evită în prima fază obiectele necunoscute sau sursele de hrană noi întâlnite în timp ce explorează o zonă. Dintr-o sursă nouă de hrană vor consuma după ce o inspectează mai multe zile la rând. În prima fază vor gusta din ea să vadă dacă este comestibilă și nu este daunătoare lor, și ulterior vor reveni pentru a consuma mai mult. Acest scepticism poate face ca un șobolan să fie foarte greu de prins într-o capcană sau ademenit să consume din unele momeli. Din acest motiv, în cazul în care un șobolan este văzut într-un spațiu, este foarte important ca prima dată să se izoleze sursele de hrană obișnuite, cunoscute ca surse sigure de acesta, și ulterior să se pună capcane sau să se facă un tratament chimic.

Își fac în general cuiburile în exterior sau în zone nepopulate și vor căuta să ajungă în spații interioare în căutare de hrană, deci este foarte important ca toate alimentele să fie bine depozitate, în recipiente din sticlă sau metal din care să nu poată roade.

Specii

În România, două dintre cele mai întâlnite specii de șobolani sunt Rattus norvegicus (șobolanul norvegian) și Rattus rattus (șobolanul negru). Acestea sunt și cele mai răspândite specii la nivel mondial în mediile urbane și sunt cele mai daunatoare omului în viața de zi cu zi. Este important de menționat că aceste două specii pot coexista în aceleași zone, dar pot avea și preferințe specifice de mediu fiind diferite din punct de vedere al modului de viață.

Rattus norvegicus (șobolanul norvegian sau șobolanul cenușiu)

Șobolanul norvegian are corpul masiv și o coadă scurtă în comparație cu lungimea acestuia. Blana poate varia în culori, de la gri deschis la maro închis. Poate ajunge până la 40 cm lungime și coada până la aproximativ 20 cm, cu o greutate de până la 500 grame, fiind una din speciile de șobolani de talie mare.

Preferă să își facă cuiburile în pământ, în vizuini, sau locuri ascunse de la sol, de unde ies pe timpul nopții și intră în clădiri în căutare de hrană. Dacă găsesc mâncare pe exterior nu au motiv să intre în spații interioare, se hrănesc din sursele găsite și se întorc în cuibul lor.

La fel ca toate speciile de șobolani sunt omnivori, dar preferă alimentele ce se găsesc în jurul oamenilor și resturile lor alimentare, cum ar fi resturile de carne, fructe, cereale sau nuci. Au nevoie de apă pentru a supraviețui dar pot să o consume din bălți sau orice locuri cu apă stătută. În perioadele de secetă sau în zonele uscate își vor face cuiburile în apropierea surselor de apă.

Semnele infestării se observă destul de greu, preferând să trăiască în zone exterioare, ascunse, deci dacă ajung să se vadă înseamnă că gradul de infestare este ridicat. Galeriile din pământ sau găurile din zone suspecte pot fi un indiciu al infestării. Inițial această specie trăia în păduri și zone mai izolate, dar în timp s-a adaptat vieții în zonele urbane, unde poate fi găsit în jurul clădirilor sau în interiorul acestora, în subsoluri, depozite, mansarde și canalizări.